Ion
de Liviu Rebreanu
Din soseaua ce vine de la Carlibaba, intovarasind Somesul cand in dreapta, cand in stanga, pana la Cluj si chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece raul peste podul batran de lemn, acoperit cu sindrila mucegaita, spinteca satul Jidovita si alearga spre Bistrita, unde se pierde in cealalta sosea nationala care coboara din Bucovina prin trecatoarea Bargaului ().
Satul parca e mort. Zapuseala ce pluteste in vazduh tese o tacere inabusitoare ().
Casa invatatorului este cea dintai, taiata adanc in coasta unei coline, incinsa cu un pridvor, cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare. (). Drumul trece peste Paraul-Doamnei, lasand in stanga casa lui Alexandru Pop-Glanetasu. Usa e inchisa cu zavorul; coperisul de paie parca e un cap de balaur; peretii varuiti de curand de-abia se vad prin sparturile gardului. ().
Caldura picura mereu din cer, iti usuca podul gurii, te suprima. ().
De-abia la carciuma lui Avrum incepe sa se simta ca satul traieste. Pe prispa, doi tarani ingandurati ofteaza rar, cu o sticla de rachiu la mijloc. Din departare patrund pana aici sunete de viori si chiuituri
Dumineca. Satul e la hora. Si hora e pe Ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea. (). Hora e in toi Locul geme de oameni. (). De tropotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se asaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire. ().
La cativa pasi de palcul jucatorilor stau fetele care au ramas nepoftite, privind cu jind, soptindu-si uneori cine stie ce si izbucnind in rasete silite. La urechi si in cosite au si ele buchetele de vazdoage pestrite si in mana cate un manunchi mai marisor, pe care sa-l daruiasca flacaului cutare sa-l puna la palarie. ().
Barbatii se tin mai departe, pe langa casa, pe la poarta, grupuri-grupuri, vorbind de treburile obstesti, aruncand numai rareori cate-o privire spre tineretul dimprejurul lautarilor. Pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi. ().
Ion, feciorul Glanetasului, tinand de mijloc pe Ana lui Vasile Baciu, se repede la lautari, rugandu-i:
- Mai zi, ma Briceag numai un pic, auzi? Un picut de tot, tigane!
Fata sosi tremurand de emotie, dar cu o stralucire bucuroasa in ochi.
- Aici erai? murmura Ana asezandu-se fara sa se uite la dansul.
- Ca parca-i mai bine aici, facu flacaul incet; apoi indata ridica sticla: sa traim, Anuta! ().
- Despre mine poate sa sece rachiul, zise fata mai potolita. Mi-e sila si cand ii simt mirosul, ca taica nu mai lasa sa treaca nici o ziulica fara bautura si fara betie Nu stiu, zau, ce s-o mai alege de noi. ().
Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica si, de cate ori o vedea sau isi amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste. Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de primavara. Dar Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea bani, si case, si vite multe ().
Vorbele lui llie (Onu, n.n.) lovisera pe George drept in suflet. Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui de nevasta. Era fata cu stare, el fecior de bocotan - se potriveau. Parintii lor erau intelesi mai demult, iar Ana ii placea. Nu zice ca-i cine stie ce frumoasa, dar nici el nu pica. Era greoi, spatos si umeros ca un taur; umbla leganat si cu genunchii inmuiati.
Fierbea. Se gandea mereu sa-si croiasca drum pana in gradina, s-o vada cum sade ochi in ochi cu Ion.
Dar Ion, ce vrea Ion? De ce cauta sa-i invarteasca el capul fetei? isi arunca ochii, fara sa vrea, spre Florica vadanei lui Maxim. Statea tot asa de pleostita ca si dansul. Se vedea ca si ea stia si o bateau aceleasi ganduri Asta ii mai potoli supararea. Cand nu esti singur, suferinta se usureaza. ().
- Ce ti-am spus eu tie, sarantocule, ai? urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu, pe care linistea lui Ion il intarata mai rau.
Flacaul primi ocara ca o lovitura de cutit. O scaparare furioasa ii tasni din ochii negri, lucitori ca doua margele vii. Raspunse cu o voce putin tremuratoare, dar batjocoritoare:
- Ce-s eu, sluga dumitale, sa-mi poruncesti?
- Am sa-ti poruncesc, talharule, si daca nu asculti de vorba, am sa te umplu de sange! racni taranul aprins de manie pana in maduva oaselor, aruncandu-se la el. ().
Rostogolindu-se in ulita, cei doi se desclestara. Ion se repezi la gardul carciumarului, smulse un par si, mai inainte sa-l poata opri cineva croi pe George peste spinare, incat acesta cazu gramada, gemand prelung:
- Valeu! M-a omorat talharul!
Satul parca e mort. Zapuseala ce pluteste in vazduh tese o tacere inabusitoare ().
Casa invatatorului este cea dintai, taiata adanc in coasta unei coline, incinsa cu un pridvor, cu usa spre ulita si cu doua ferestre care se uita tocmai in inima satului, cercetatoare. (). Drumul trece peste Paraul-Doamnei, lasand in stanga casa lui Alexandru Pop-Glanetasu. Usa e inchisa cu zavorul; coperisul de paie parca e un cap de balaur; peretii varuiti de curand de-abia se vad prin sparturile gardului. ().
Caldura picura mereu din cer, iti usuca podul gurii, te suprima. ().
De-abia la carciuma lui Avrum incepe sa se simta ca satul traieste. Pe prispa, doi tarani ingandurati ofteaza rar, cu o sticla de rachiu la mijloc. Din departare patrund pana aici sunete de viori si chiuituri
Dumineca. Satul e la hora. Si hora e pe Ulita din dos, la Todosia, vaduva lui Maxim Oprea. (). Hora e in toi Locul geme de oameni. (). De tropotele jucatorilor se hurduca pamantul. Zecile de perechi bat Somesana cu atata pasiune, ca potcoavele flacailor scapara scantei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se invaltoreste, se asaza in straturi groase pe fetele brazdate de sudoare, luminate de oboseala si de multumire. ().
La cativa pasi de palcul jucatorilor stau fetele care au ramas nepoftite, privind cu jind, soptindu-si uneori cine stie ce si izbucnind in rasete silite. La urechi si in cosite au si ele buchetele de vazdoage pestrite si in mana cate un manunchi mai marisor, pe care sa-l daruiasca flacaului cutare sa-l puna la palarie. ().
Barbatii se tin mai departe, pe langa casa, pe la poarta, grupuri-grupuri, vorbind de treburile obstesti, aruncand numai rareori cate-o privire spre tineretul dimprejurul lautarilor. Pe de laturi, ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si Alexandru Glanetasu, dornic sa se amestece in vorba, sfiindu-se totusi sa se vare intre bogatasi. ().
Ion, feciorul Glanetasului, tinand de mijloc pe Ana lui Vasile Baciu, se repede la lautari, rugandu-i:
- Mai zi, ma Briceag numai un pic, auzi? Un picut de tot, tigane!
Fata sosi tremurand de emotie, dar cu o stralucire bucuroasa in ochi.
- Aici erai? murmura Ana asezandu-se fara sa se uite la dansul.
- Ca parca-i mai bine aici, facu flacaul incet; apoi indata ridica sticla: sa traim, Anuta! ().
- Despre mine poate sa sece rachiul, zise fata mai potolita. Mi-e sila si cand ii simt mirosul, ca taica nu mai lasa sa treaca nici o ziulica fara bautura si fara betie Nu stiu, zau, ce s-o mai alege de noi. ().
Nu-i fusese draga Ana si nici acuma nu-si dadea seama bine daca i-e draga. Iubise pe Florica si, de cate ori o vedea sau isi amintea de ea, simtea ca tot o mai iubeste. Purta in suflet rasul ei cald, buzele ei pline si umede, obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albastri ca cerul de primavara. Dar Florica era mai saraca decat dansul, iar Ana avea bani, si case, si vite multe ().
Vorbele lui llie (Onu, n.n.) lovisera pe George drept in suflet. Ana lui Vasile Baciu ii era fagaduita lui de nevasta. Era fata cu stare, el fecior de bocotan - se potriveau. Parintii lor erau intelesi mai demult, iar Ana ii placea. Nu zice ca-i cine stie ce frumoasa, dar nici el nu pica. Era greoi, spatos si umeros ca un taur; umbla leganat si cu genunchii inmuiati.
Fierbea. Se gandea mereu sa-si croiasca drum pana in gradina, s-o vada cum sade ochi in ochi cu Ion.
Dar Ion, ce vrea Ion? De ce cauta sa-i invarteasca el capul fetei? isi arunca ochii, fara sa vrea, spre Florica vadanei lui Maxim. Statea tot asa de pleostita ca si dansul. Se vedea ca si ea stia si o bateau aceleasi ganduri Asta ii mai potoli supararea. Cand nu esti singur, suferinta se usureaza. ().
- Ce ti-am spus eu tie, sarantocule, ai? urla apropiindu-se mereu Vasile Baciu, pe care linistea lui Ion il intarata mai rau.
Flacaul primi ocara ca o lovitura de cutit. O scaparare furioasa ii tasni din ochii negri, lucitori ca doua margele vii. Raspunse cu o voce putin tremuratoare, dar batjocoritoare:
- Ce-s eu, sluga dumitale, sa-mi poruncesti?
- Am sa-ti poruncesc, talharule, si daca nu asculti de vorba, am sa te umplu de sange! racni taranul aprins de manie pana in maduva oaselor, aruncandu-se la el. ().
Rostogolindu-se in ulita, cei doi se desclestara. Ion se repezi la gardul carciumarului, smulse un par si, mai inainte sa-l poata opri cineva croi pe George peste spinare, incat acesta cazu gramada, gemand prelung:
- Valeu! M-a omorat talharul!